Istoric

Comuna Răchiți a luat ființă în anul 1864 odată cu primele comune din țara noastră şi odată cu înființarea județelor, cea din întâi împărțire administrativ-modernă în locul vechii împărțiri administrative feudale.

Comuna Răchiți purta denumirea de comuna Popăuți, cu reşedința la mănăstirea Popăuți. Această denumire provine de la mânăstirea cu același nume deoarece în curtea mănăstirii se afla şi sediul primăriei. Vechea comună era compusă din satele Luizoaia, Cişmea, Răchiți, Teasc şi Roşiori.

În anul 1879 prin trecerea satului Luizioaia în patrimoniul teritorial al oraşului Botoşani are loc şi mutarea reşedinței comunei în satul Răchiți, satele componente fiind: Răchiți, Cişmea, Teasc şi Roşiori.piele

În anul 1906 se alipeşte şi satul Costeşti, cel mai vechi sat al comunei. Această localitate face parte din ocolul târgului, care constituia apanaj al doamnelor Moldovei. În timpul domniei lui Petre Şchiopu, soția acestuia, Maria Doamna, a donat părți din Ocolul târgului unor mănăstiri. Este menționat că la 1 iulie 1931 Moise Movilă a donat moşia Costeşti de lângă Nicşeni, Mănăstirii Doamnei. Fiind aşezat pe coasta unui deal a primit denumirea de Costeşti.

În timpul domniei lui Ştefan cel Mare a luat ființă satul Cişmea în jurul unei bisericuțe care aparținea Mănăstirii Popăuți între anii 1450 – 1470. În acest sat există o cişmea făcută din bârne acoperită cu draniță, având ulucele sculptate în lemn, zidită în partea de nord–est a satului, despre care se spune că ar fi foarte vechi.

Satul Roşiori aşezat în sud-estul oraşului Botoşani pe coasta dealului Teişoara peste apa Sitnei datează ca un sat nou din anul 1879. Denumirea satului porneşte de la primii locuitori-militari ai regimentului 8 Roşiori.

Satul Răchiți se situează în partea de nord-est a oraşului Botoşani, aşezat pe coasta unui deal accidentat și își are originea de la primele aşezări omeneşti ale clăcaşilor ce lucrau pe moşii. Denumirea de Răchiți este justificată prin situarea pe malul unui iaz care avea pe maluri răchite bătrâne. Cu toate că modernizarea vieții rurale contribuie la reducerea discrepanțelor dintre mediul urban și mediul rural, aceasta pune în pericol păstrarea și manifestarea tradițiilor populare, fiind necesară realizarea unor eforturi de conservare a acestora, atât de către administrația publică locală, dar și de către locuitorii comunității.